Din Copilarie (5)

By | November 12, 2012

Pentru ca actiunea din episodul 4 s-a petrecut in fata blocului, astazi voi continua in acceiasi locatie. Pentru ca toate chestile astea le faceam atunci cand pentru noi cea mai serioasa treaba era sa facem bastonase si alte forme geometrice, imi amintesc cu drag de ele.

Si iata-ne situati in fata unui bloc comunist cu 4 etaje cu gard viu de-o parte si de alta si cu 3 prieteni dornici de joaca.Cum fiecare copil e obsedat de machetute, asa eram si noi. Iar intr-o dimineata cand nu aveam ce face ne-am apucat sa facem parcare la “masinile noastre”. Sincer sa va spun nu mai stiu cine a venit cu ideea asta dar nici nu conteaza, pentru ca ea a fost imediat pusa in practica. Cum era aleea noastra asa cu gard pe margine, noi ne-am apucat sa curatam de mizerie pamantul iar mai apoi sa-l batatorim astfel incat sa putem face “drum” si “parcare” printre radacinile de la gardul viu. Evident ca distractia a durat ceva timp iar noi eram foarte mandrii de constructile facute. Totul banal ati putea zice dar, pentru mine si nu numai, sunt amintiri frumoase.

Pentru ca aceasta amintire a fost scurta, sa va mai spun cum deschideam noi usita de la posta. Din accelasi gard, rupeam o crenguta pe care o introduceam in locul cheii. Apoi ca printr-o magie usita se descuia. Va dati seama ce am facut mai departe. Am incercat la fiecare casuta postala sa vedem daca “crenguta magica” , dupa cum am botezat noi instumentul magic, merge si ne poate deschide usita. Va intrebati care era scopul ? Ei bine niciunul, pura distractie. Si asa se mai incheie un capitol din copilaria mea.

Share This:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *